Welcome to   Click to listen highlighted text! Welcome to Powered By GSpeech

Proiectul ACTIV a fost prelungit pana la data de 15 decembrie 2015 desi, conform graficului de timp stabilit initial cu finantatorul (Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013), acesta ar fi trebuit sa se incheie la data de 30 septembrie 2015. In cadrul proiectului vor fi disponibile alte patru serii de curs organizate de către Universitatea POLITEHNICA din București și două serii de curs organizate de către Universitatea POLITEHNICA din Timișoara.

Pentru  Universitatea POLITEHNICA din București, cursurile vor fi selectate în funcție de cunoștințele și competențele candidaților din următoarea listă:

  • Operator calculator electronic și rețele;
  • Operator procesare text, imagini;
  • Designer pagini web.
  • Specialist în domeniul proiectării asistate de calculator;
  • Administrator de rețea de calculatoare.

Pentru Universitatea POLITEHNICA din Timișoara, cursurile vor fi selectate în funcție de cunoștințele și competențele candidaților din următoarea listă:

  • Designer pagini web.
  • Operator procesare text, imagini;

Vă invităm să vă înscrieți în continuare în baza noastră de date folosind formularul online pentru a vă putea informa în cazul în care aceste serii de curs vor fi organizate. Subliniem faptul că înscrierea prin formularul online nu garantează un loc la curs. Înscrierea la cursuri se face în funcție de eligibilitatea candidaților și de numărul locurilor disponibile.

Echipa proiectului ACTIV va continua  furnizarea pachetului integrat de servicii profesionale care include următoarele:

  • Orientare și consiliere profesională;
  • Formare profesională;
  • Medierea muncii.

Pentru alte informații despre proiect ne puteți scrie la adresa de email Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

Între timp puteți urmări noutăți și pagina de Facebook a proiectului: Specialist ACTIV.

Vă așteptăm!

A- A A+

ABONARE NEWSLETTER

CONECTEAZA-TE CU NOI

CALENDAR ACTIVITATI

Noiembrie 2017
L M M J V S D
30 31 1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 1 2 3

GALERIE FOTO

Click to listen highlighted text! Powered By GSpeech